Regulament de organizare și funcționare

  • PREVEDERI ALE REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE

           Poliţia Locală a municipiului Tulcea este organizează ca direcţie în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Tulcea, cu denumirea de Direcţia de Poliţie Locală a Municipiului Tulcea, înfiinţată în temeiul art.1, alin.(1) şi art. 3 alin (1) din Legea nr. 155/ 2010- Legea poliţiei locale, republicată.

          Scopul Direcţiei de Poliţie Locală este exercitarea atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.

            Direcţia de Poliţie Locală a Municipiului Tulcea exercită atribuţiile în următoarele domenii:

    a) ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor;

    b) circulaţia pe drumurile publice;

    c) disciplina în construcţii şi afişajul stradal;

    d) protecţia mediului;

    e) activitatea comercială;

    f) evidenţa persoanelor;

    g) protecţia civilă;

    h) alte domenii stabilite prin lege.

          În vederea îndeplinirii atribuţiilor, Directia de Poliţie Locală este constituită potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din Legea nr. 155/ 2010  prin reorganizarea Direcţiei Poliţie Comunitară, fără personalitate juridică.

           Direcţia de Poliţie Locală a Municipiului Tulcea are în componenţă un serviciu şi trei birouri, iar în cadrul acestora douăsprezece compartimente, având ca principale competenţe: ordine publică, pază bunuri, circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, controlul activităţii comercială, şi atribuţii pe linia evidenţei persoanelor.

          În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Direcţia de Poliţie Locală cooperează cu structurile locale ale Poliţiei Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliţiei de Frontieră, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cu alte instituţii ale administraţiei centrale şi locale, şi colaborează cu orgnaizaţiile neguvernamentale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice în condiţiile legii.

          Personalul Direcţiei de Poliţie Locală a Municipiului Tulcea este compus din:

    1. funcţionari publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local;
    2.  funcţionari publici care ocupă funcţii publice generale;
    3. personal contractual.

          Poliţistul local este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi a îndatoririlor de serviciu, în limitele competenţelor stabilite prin lege, şi beneficiază de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

           În timpul serviciului, poliţiştii locali şi personalul contractual din Direcţia de Poliţie Locală cu atribuţii în domeniul pazei bunurilor şi a obiectivelor de interes local poartă uniformă şi exercită atribuţiile prevăzute în fişa postului, potrivit prevederilor Legii nr. 155/ 2010.

    Personalul Direcţiei de Poliţie Locală îşi desfaşoară activitatea profesională în interesul comunităţii locale, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, pazei şi protecţiei obiectivelor de interes public, local şi privat de pe raza Municipiului Tulcea, acţionează în sprijinul institutiilor statului şi execută orice alte activităti date în competenţă, exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilorlegalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării.

    Personalul Direcţiei de Poliţie Locală este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţării, jurământul de credinţă, angajamentul de serviciu, prevederile normelor interne şi să îndeplinească dispoziţiile legale ale superiorilor ierarhici.

    Persoanlul Direcţiei de Poliţie Locală răspunde, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu.

    Funcţionarii publici de conducere din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală răspund pentru legalitatea dispoziţiilor date personalului din subordinea lor şi sunt obligaţi să verifice dacă acestea au fost întelese corect şi să controleze modul de îndeplinire a acestora.

    Calitatea de funcţionar public din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală se dobândeşte şi se pierde în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Raporturile de serviciu ale poliţiştilor locali şi ale funcţionarilor publici care ocupă funcţii publice generale se stabilesc, se modifică, se suspendă şi încetează în condiţiile stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 155/ 2010  şi ale Legii nr. 188/1999, republicate, cu modificările şi completările ulterioare.

    Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte condiţiilegeneraleprevăzute în art. 54 din Legea nr. 188/ 1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioareşi condiţiile specifice prevăzute de Legea nr. 188/ 1999 şi Legea nr. 155/ 2010.

    Funcţiile publice vacante din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală se ocupă prin:

        a) promovare;

        b) transfer;

        c) redistribuire;

        d) recrutare;

        e) alte modalităţi prevăzute expres de Legea nr. 188/ 1999.

    Componenţa comisiei de concurs şi programarea probelor se stabilesc prin dispoziţie a Primarului Municipiului Tulcea, cu respectarea prevederilor legale.

    Concursul va cuprinde patru etape, astfel:

    a) selecţia  dosarelor de înscriere;

    b) probă  eliminatorie, pentru testarea aptitudinilor fizice, a cunoştinţelor de operare pe calculator, testare psihologică sau alte aptitudini necesare pentru îndeplinirea unor condiţii specifice;

    c) lucrare scrisă/ teste-grilă, pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor funcţiei sau postului;

    d) interviu.

    Raporturile de muncă ale personalului contractual din cadrul Direcţiei de  Poliţie Locală se stabilesc, se modifică, se suspendă şi încetează în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii, iar cele ale personalului contractual cu atribuţii în domeniul pazei bunurilor şi a obiectivelor de interes local şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Ocuparea posturilor de către personalul contractual se face conform prevederilor legale aplicabile personalului contractual, prin susţinerea:

    a) uneiprobe eliminatorii, pentru testarea aptitudinilor fizice, a cunoştinţelor de operare pe calculator, sau alte aptitudini necesare îndeplinirii unor condiţii specifice.

    b) unei lucrări scrise pentru verificarea cunoştinţelor necesare;

    c) unui interviu, în raport cu cerinţele stabilite prin fişa postului.

    Functia publică de execuţie de poliţist local este structurată pe grade profesionale, astfel:

    a) superior, ca nivel maxim;

    b) principal;

    c) asistent;

    d) debutant.

    Funcţionarii publici, poliţişti locali, din Direcţia de Poliţie Locală pot fi numiţi debutanţi sau definitivi, în condiţiile legii.

           La terminarea perioadei de stagiu, activitatea funcţionarilor publici debutanţi din  Direcţia de Poliţie Locală se evaluează în conformitate cu procedura de evaluare a activităţii functionarilor publici debutanţi.

           La sfârşitul fiecărui an calendaristic, sau în situaţii speciale, poliţiştilor locali li se întocmesc rapoarte de evaluare în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi criteriile specifice stabilite de Comisia Locală de Ordine Publică şi aprobate de Consiliul Local al Municipiului Tulcea.

         Structura organizatorică şi efectivele Direcţiei de Poliţie Locală sunt stabilite conform organigramei şi statului de funcţii aprobate prin hotărâre a Consiliului Local.

          Direcţia  de Poliţie Locală execută atribuţiile stabilite de lege.

           Pentru atingerea obiectivelor, activitatea Direcţiei de Poliţie Locală are la bază relaţii de autoritate (ierarhice, funcţionale), de cooperare, de coordonare şi de control, potrivit atribuţiilor stabilite pentru fiecare structură componentă în parte.

           În cadrul Direcţiei de Poliţie Locală este organizat serviciul de zi compus din: ofiţer la continuitatea conducerii (numai în situaţii deosebite), ofiţer de serviciu, dispecer de serviciu şi 1-2 echipaje de serviciu. Aceste efective sunt asigurate de către personalul cu funcţii de conducere-pentru ofiţerul cu continuitatea conducerii şi de către alţi funcţionari, bine instruiţi, pentru celelalte servicii.

           Directorul executiv al Direcţiei de Poliţie Locală în colaborare cu Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1332/ 2010 , propune necesarul de mijloace de înzestrare şi consumul de materiale pentru Direcţia de Poliţie Locală şi le prezintă spre avizare Comisiei locale de ordine şi siguranţă publică.

          Relaţiile de autoritate ierarhice se stabilesc între conducerea Directiei de   Poliţie Locală şi structurile subordonate acesteia în scopul menţinerii, păstrării şi perfecţionării stării de funcţionalitate a acesteia. Acelaşi tip de relatii se stabileşte între şefi şi personalul subordonat acestora.

          În cadrul compartimentelor unde nu sunt prevazute funcţii de conducere, se stabilesc relaţii de autoritate funcţionale între personalul cu funcţia cea mai mare şi restul personalului acestor structuri, în vederea îndrumării şi îmbunatăţirii în mod unitar, în conformitate cu scopurile şi obiectivele propuse, a activităţii acestora şi a echilibrării sarcinilor, armonizării eforturilor necesare şi asigurarii unităţii de acţiune în îndeplinirea obiectivelor.

          La nivelul Municipiului Tulcea, Direcţia de Poliţie Locală are în componenţă:

           a) Serviciul Ordine publică, pază a bunuri, dispecerat şi circulaţie, care are în componenţă:

                       - Compartiment Ordine şi linişte publică;

                       - Compartiment Pază bunuri;

                       - Birou Dispecerat, bază de date, evidenţă persoane şi protecţie civilă, constituit din:

                                 - Compartiment Bază de date;

                                 - Compartiment Dispecerat;

                                 -Compartiment Verificare şi control evidenţă persoane;

                                 -Compartiment Protecţie civilă;

                       - Birou Circulaţie pe drumurile publice;

           b) Compartiment Organizare, instruire şi elaborare proceduri;

           c) Compartiment Evidenţă sancţiuni, măsuri complementare şi muncă în folosul comunităţii;

    d) Birou control urban, care are în componenţă:

                      -   Compartiment Disciplină în construcţii şi afişaj stradal;

                       -   Compartiment Activităţi comerciale;

                       -   Compartiment Protecţia mediului;

           e) Compartiment Relaţii cu publicul şi arhivă.